TOPLIŢA ROMÂNĂ: VATRĂ DE ISTORIE

TOPLIŢA ROMÂNĂ: VATRĂ DE ISTORIE

ÎNCEPUTURILE TOPLIŢENE

Municipiul Topliţa de azi, oraşul de ieri şi comuna de mai alaltăieri, este o aşezare urbană importantă, printre cele mai mari şi mai vechi din zona Mureşului de Sus. Este situat în capătul de nord al Depresiunii Giurgeului, străjuita de Munţii Călimani, Gurghiu şi Giurgeu.
Mai bine de un secol în coace s-au făcut şi se fac referiri, afirmaţii, unle mai categorice altele mai vagi legate de harta întocmită de Ptolemeu în 150 d.Hr., care spune că Sangidava era un oraş dac situat pe valea de sus a Mureşului, cam prin părţile Topliţei.
Dacă, în termeni geografici, Zona Mureşului de Sus, este o depresiune întinsă de mai bine de 60-70 de kilometrii, până la Izvorul lui, în termeni istorici, ea a fost şi este o vatră veche care a cunoscut toate epocile pe care le-a înregistrat evoluţia istorică a poporului român în decursul zbuciumatei sale deveniri în spatiul carpato-danubiano-pontic. Trebuie ştiut că la începuturile evului mediu, în secolele IX-XII, în vatra aceasta încărcată de mitologie, etnografie şi folclor, de ortodoxie, mai apoi, a existat o formaţiune, de tipul cnezatelor şi voievodatelor, cu rol economic, politic, militar şi religios, o ţară a Giurgeului, similară cu cele mai multe existente în tot cuprinsul spaţiului geografic şi istoric locuit de români, de o parte şi de alta a Carpaţilor şi ”până la marea cea mare”, cum glăsuia un document din vremea lui Mircea cel Bătrân, ”mare voievod şi domn”, care stăpânea şi el două ţări de peste munţi: Ţara Amlaşului şi Făgăraşului.
Aşezările din aceste locuri datează din perioada dacilor liberi; prima atestare este menţionată în jurul anului 1382.
Destinul românilor s-a împlinit cu cel al altor neamuri venite pe aceste locuri mănoase în păşuni şi păduri, de-a lungul Mureşului. Toponimia localităţii este de origine slavă, ”topliţa” desemnând locul de unde izvoreşte apă caldă.
În anul 1785 Topliţa era un sat iobăgesc, alcătuit din 227 gospodării aprţinând celor 255 de familii. Recensământul din acelaşi an înregistra 1470 de locuitori, majoritatea cu nume româneşti ca Truţa, Stoica, Duşa, Vulcan, Braic şi Sbârcea. Alături de acestea erau consemnate familiile: Antal, Márton, Haydu, Deák etc., care atestau existenţa unei minorităţi maghiare în localitate, deşi unele nume de botez din dreptul lor (Togeyer, Lup, Gligoras, Gavril, Stefan) sunt, fără îndoială, tot de provenienţă românească. Cele 225 de familii erau aservite la nu mai puţin de 22 proprietăţi.
La cumpăna veacurilor al XVIII-lea şi al XIX-lea rivalitatea marilor puteri europene şi lupta popoarelor din sud-estul continentului pentru libertate naţională şi socială deveneau tot mai evidente.
Topliţa 1567-2010

În acest an localitatea noastrã împlineşte 443 de ani de existenţã. Cu toate cã unii istorici locali pe parcursul anilor au încercat ca prima atestare documentarã a Topliţei sã fie cât mai veche, aceste încercãri nu pot fii susţinute documentar, iar cea mai mare "surprizã", încãpãţânarea, de a nu pomenii nimic de singurul document despre atestarea localitãţii, atestare din 1567 şi care se aflã la Arhivele Statului din Târgu Mureş.
În urmãtoarele rânduri nu despre dezvoltarea localitãţii de a lungul vremii vream sã scriem, ci despre documentele de atestare susţinute de unii istorici locali şi despre viaţa celui care a întemeiat localitatea noastrã.
Dupã 1990 unii istorici locali au început "o cursã" pentru a demonstra prin diferite atestãri, cât de veche este localitatea noastrã. Astfel s-a vehiculat ideea, cã în anul 1228 localitatea noastrã exista cãci cartea lui Marrio Ruffini, care a fost editatã în 1942 pomeneşte de Mãnãstirea Topliţa. Culmea acestor istorici e cã ei nu au luat în considerare cã în respectiva carte se scria despre biserici şi mãnãstiri care aparţineau episcopiei din Oradea. Acei istorici nu s-au gândit cã aşezarea noastrã este cam departe de Oradea, dar nici cã în acea carte este pomenitã Mãnãstirea Toplita Carandului, localitate între Oradea si Arad care existã şi în prezent. A venit o perioadã când tot aceeaşi istorici au scris că prima atestare documentarã dateazã din anul 1332, fãrã nici un document palpabil. Mai mult, pe data de 20 iunie 2002 când localitatea noastrã a devenit municipiu, ministrul învãţãmântului s-a luat dupã aceastã datã, astfel el a declarat cã Topliţa existã de 670 de ani, ştire care a fost difuzatã şi pe postul naţional, TVR 1. Dupã această atestare a urmat sã fie vehiculat anul 1382 ca primă atestare documentarã. Acum se bazau pe o hartã unde este consemnatã şi localitatea noastrã, hartã care existã la Muzeul din Miercurea Ciuc. Din pãcate cei care de-a lungul timpului au afirmat acest lucru nu s-au obosit sã viziteze muzeul amintit, cãci, astfel ei puteau afla cã aici nu existã nici o hartã din anul respectiv.
Citind documentul care consemneazã în anul 1567 înfiinţarea Topliţei (se poate verifica la Arhivele Statului din Târgu Mures), putem afla cã Petrichevich Horvath Kozma cãpitanul cetãţii Brâncoveneşti a înfiinţat o localitate pe terenul lui Bánffy Pál cu denumirea de Taplocza. Aici Petrichevich a adus trei familii din Moldova cu scopul de a tãia pãdurea din zonã. Aceste trei familii erau: Antal, Stoian şi Zbîrcea, în total familiile respective erau compuse din 15 suflete. Ce ştim despre cel care a înfiinţat şi a "botezat" localitatea noastrã: strãmoşii lui erau din Croaţia, Petrichevich Horvath Kozma s-a nãscut în anul 1523 în localitatea Zãrand; cu timpul s-a stabilit la Comlod împreunã cu soţia lui Borbala cu care a avut patru copii. La 30 de ani a ajuns cãpitanul cetãţii din Brâncoveneşti; astfel în 1567 a înfiinţat localitatea noastrã dându-i denumirea de Taplocza, cuvânt care era de origine slavã şi înseamnã apã termalã (aceastã denumire a localitãţii din 1660 a fost schimbatã în Toplicza, deoarece se fãceau multe confuzii cu localitatea Csík Taplocza – Toplita Ciuc). Cel care a înfiinţat localitatea noastrã ajunge cãpitan principal al cetãţii Fãgãraşului, funcţie ce o va deţine între anii 1573-1588, dupã care ajunge prefectul Zãrandului, dar tot din anul 1588 ajunge şi judecãtorul curţii regale din Alba Iulia.
A decedat pe data de 7 febr 1590 la Comlod, unde a fost şi înmormântat, în biserica reformatã. Familia are urmaşi şi în prezent.
Aşezare
Componenţa: Din punct de vedere administrativ, de municipiu aparţin localităţile: Călimănel, Luncani, Măgheruş, Moglăneşti, Secu, Vâgani, Vale, Zencani;
Căi de acces: Topliţa este punctul de încrucişare a unor importante căi rutiere, D.N.12 şi D.N.15, care fac legătura între Tg. Mureş şi Miercurea Ciuc, respectiv Piatra Neamt;
Depresiunea Topliţei este de fapt partea Nord-Vesticã a Depresiunii Giurgeului. Este situatã în valea râului Mureş şi a afluenţilor sãi, la intrare în defileul Toplita-Deda (40 km). Face parte din acel mare lanţ de depresiuni care traverseazã mijlocul Carpaţilor Orientali de la Depresiunea Maramureșului pânã la Depresiunea Brașovului.
La Toplița albia largã a Mureșului și punctele de revãrsare ale afluenților sãi au format o micã depresiune pe care mai mulți cercetãtori o numesc Depresiunea Topliței.
Aceastã parte a Depresiunii Giurgeului este asemãnãtoare cu depresiuniile nordice din Carpații Orientali (Borsec, Bilbor, Drãgãioasa, Dorna, Maramureș), care la rândul lor sunt mici depresiuni formate din vãi. Partea de mijloc și sudicã a depresiunii Giurgeului este caracterizatã de alte forme morfologice - este asemãnãtoare câmpiilor, largã, precum depresiunile Ciucului și Brașovului.
Mica depresiune înconjuratã de Munții Cãlimani, Ghurghiului și Giurgeului formeazã o unitate morfologică aparte cu geosisteme proprii. Pentru că este atât de diferitã de zonele vecine, se poate explica prin faptul cã valea Mureșului care este strâmtă între Remetea și Sãrmaș - care este caracterizatã de multe dealuri - se lãrgește formând o micã depresiune a cãrei lungime este de aproximativ 10 km și lãțime de 3-4 km.
De aceastã depresiune aparțin și terasele de la poalele munților. Dacã luãm în considerare și teritoriile care aparțin de Toplița, suprafața este de 410 km2. Cea mai mare așezare a depresiunii este Toplița, care se aflã în colțul de Nord-Vest al județului Harghita la granița cu județul Mureș.
Formarea reliefului
Aspectul reliefului este srâns legat de formarea acestuia. Bazinul Topliței s-a format în acelaș timp cu cele din Carpații estici și cei vestici. Cu mii de ani în urmã în zonele tectonice a ieșit lava și astfel s-a format cea mai lungã formațiune muntoasã din România. În neogen aceste lave au format munții Cãlimani, Giurgeulu, Harghita.
Mureșul și-a sãpat albia în depozitele pliocene și cuaternale friabile, lãțimea vãii prin eroziune ajungând la 1-2 km. În multe porțiuni încã se vede albia râului de odinioarã. Între Toplița și Gãlãuțaș sunt și multe locuri mlãștinoase. În Mureș curg încã sase pâraie de munte, ale cãror albii abia la intrare se lãrgesc.
Terasele care însotesc Mureșul sunt dovada cã Mureșul treptat a trecut de depresiunea Deda-Toplița. Aici se poate vedea o terasã de 4-6 m înãlțime, care se poate urmãrii pânã în centrul orașului. 25-30 m este înãlțimea stațiunii Bánffy, a Zencaniului, a cartierului Cornișa precum și a stației de meteorologie. Cea mai înaltã, dar și cea mai veche terasã se situeazã la 60-70 m și este nivelul fostului lac de acum mii de ani, platou alcãtuit din nisip fin. De aceste terase aparțin platoul pârâului Bajkó, Dealul Vãii etc. Aceste terase de-a lungul vremii erau cele mai propice locuri pentru construcții și pentru agriculturã.

Munții care înconjoarã depresiunea
Cei mai înalți munți sunt Cãlimani. Aici se găsesc urme glaciare, iar la poalel Răchitişului se află Lacul Iezer, rezervaţie naturală. Activitatea vulcanică a acestei zone a generat peste 100 de izvoare mezotermale, cu o tenperatură a apei la suprafaţă de 27-30 de grade. Partea nordicã a Cãlimanilor este mai joasã de circa 1500 m, care ține pânã în valea Mureșului. Bazinetul este strãjuit pe latura nord-vesticã de vârful Tarnița (1044 m) care era barajul din acest loc a lacului din vremea pliocenului. La nord de râul Mureș sunt munții Gurghiului, cu vârfurile Bãtrîna (1634 m), aceastã zonã fiind strãbãtutã de pârâurile Mãgheruș, Zãpodea, Mãrșineț. Craterul muntelui Bãtrîna a fost tãiat de pârâul Mãgheruș. La est se situeazã munții Giurgeului.
Bazinetul cãtre nord-vest este mai jos, ceea ce demonstreazã și faptul cã din vremea pliocenului lacul a avut cursul în aceastã direcție. Aici terenul este mai jos cu 240 m decât în zona Gheorgheniului, cu 228 m decât bazinetul Borsecului și cu 401 m mai jos ca bazinetul Bilborului.
Flora și fauna
În zona Topliței vegetația este foarte bogatã, datoritã amplasãrii geografice a bazinului care formeazã arealul multor specii variate. La marginile râurilor sunt multe plante hidrofile care nu se gasesc în alte zone ale depresiunii.
În zona noastrã cea mai frecventã vegetație este pãdurea. Pãdurea dominatoare este cea de brad, dar la 900 de metri deasupra mãrii deja apar alte vegetații. La marginea zonei noastre apar și alte soiuri de brad, dar și fag, plop, alun, tisă, aceasta din urmã este foarte rară. Mai putem găsi diferite tufisșuri, care din pãcate sunt foarte sãrace, iar în unele locuri lipsesc. În poienele dintre pãduri putem admira tufișuri de zmeurã, alun, coacãzã. Zona noastră este foarte bogatã în terenuri pentru pãșunat sși terenuri pentru cosit. Aceste zone au calitate mai slabã din cauza multor tufișuri și a terenurilor pietroase, precum și solului de o calitate slabã.
Vegetația are un rol important în protejarea solului, dar și pentru o bunã dirijare a apei în urma ploilor.
În cazuri de ploi îndelungate dar moderate, apa se scurge în totalite. O parte însemnatã a ploilor rãmîne pe frunze și se evaporã. Vegetatia ajutã la protejarea solului și astfel se reduce și depunerea pietrelor și a nisipului din apã.
Vegetația apãrã solul și de loviturile picãturilor de ploie și astfel solul nu se degradeazã.
Pãdurea este un loc ideal pentru animalele sãlbatice, iar debitul râurilor este prielnic pentru înmulțirea peștilor.
În zona Topliței putem aminti urmatoarele animale: ursul carpatin, lupul, cerbul carpatin, cãprioara, râsul, vulpea etc. Dintre pãsãri se pot amintii: cocosul de munte, ciocãnitorea de munte etc. Dintre pãsãri de apã, care din pãcate se găsesc în numar redus putem amintii: rața.
Cele mai frecventate locuri ale localitații noastre sunt ștrandurile Bánffy și Urmánczy. Pânã în anul 1990 a existat în vecinatatea ștrandului Urmánczy așa numitul strand al evreilor într-o clãdire cu proprietate evreiască, unde era un bazin mai mic și mai multe cãzi. În prezent aici este un atelier auto.
Cu toate că în prezent Toplița nu mai este orãșelul turistic renumit de altãdatã, cãci dacă în vara anului 1986 peste 17.000 de turiști au vizitat stațiunile, în prezent circa 2-3 mii de turiști viziteazã anual bãile termale de 26 C.
În secolul al XIX mai multe ziare și cãrți scriu despre apele termale din localitate, specificând cã aceste izvoare, ștranduri termale, în viitor pot fi un venit bugetar pentru localitate. Astfel în 1769 Johanes Fridvalszki într-o carte în care scrie despre apele minerale și termale din regatul Ardealului pomenește despre apele termale din localitatea noastrã, precum și Henrich Johan Kranz într-o carte apãrutã în anul 1779, Szentiványi Mihály, Orbán Balázs, Dr. Bdeman István, Dr. Hankó Vilmos descriu apele termale și forța lor de vindecare. În secolul urmãtor (XX), încã din 1910 exista o Comisie Balneo Climaticã, care anual edita un prospect despre stațiunile din localitate. Aceastã comisie s-a desființat în 1938.
De-a lungul anilor apele termale au fost vizitate de mai mulți oameni de seamã, printre aceștia putem amintii pe: Rákóczi György, domnitorul Ardealului, care în vara anului 1638 a petrecut câteva zile la ștrandurile termale, iar în anul 1762 Buccow Adolf Miklós, comandantul armatei din Ardeal a poposit la apele termale din Toplița.
Ștrandul Bánffy: se aflã la 677,2 metrii deasupra mãrii, între anii 1228-1948 era parte componentã a teritoriului familiei Bánffy. Pâna în anul 1850 ștrandul era vizitat doar de membrii familiei și invitații lor. Ștrandul de aici era fãcut din lemn, iar de jur împrejurul ștrandului erau vestiare. Aceste vestiare au fost demolate de cãtre familia respectivã în 1937 și au construit bazinul de beton având dimensiunile de 33x20, care este și în prezent. Analiza chimicã a apei de aici a fost facutã prima oarã de un profesor din Insbruck (Leobisch) în anul 1882, iar în 1893 de Than Károly. Simbolul stațiunii a fost vila lui Bánffy Dezsõ, construitã în 1882, nimicitã în 1999. În prezent în stațiune sunt mai multe vile și pensiuni. Aerul curat din zona asigurã o curã și recreare pentru turiști. Apa este de 26 oC. În prezent, staşiunea oferă posibilităţi de cazare în vile, oferă arie de camping şi un restaurant, teren de bschet sau de volei pentru practicarea sporturilor.
Strandul Urmánczy: se aflã la 653,8 metri deasupra mãrii la circa 2-3 metrii de râul Mureș. Inițial era al familiei Lázár din Lãzarea, care în 1818 au construit o intrare superbã, lângã care erau și patru cabine. Din 1870 ștrandul și împrejurimile sunt cumpãrate de familia Urmánczy, și au fost proprietatea lor până în anul 1948. Și aici, la început erau bazine din lemn și un topogan pâna în anul 1940, când familia a construit ștrandul ce se poate vedea și în prezent. Aici se făcea plajã atât pe iarbã cât și pe nisip. Acest ștrand era împrejmuit de un parc de peste 15.000 metri pãtrați, în prezent pe locul parcului sunt case și blocuri. Apa este de 26,7 oC.
Efecte terapeutice ale apelor mezotermale:
Ca apã de bãut: contra ulcerului, pentru reglarea acidului din stomac, boli de ficat, boli de splină, totodatã este recomandată pentru eliminarea plusului de apã din corp, boli hepato-colecistite cronice, boli diabetice. În forma de baie este recomandată: pentru bolnavii de inimã, boli reumatice, boli ginecologice, boli hepato-colecistite cronice, boli diabetice, etc.
Pârtii de schi
Principalele atracții de iarnã ale orașului sunt pârtiile de schi aflate la nici 3 kilometrii de centrul orașului. În pofida faptului cã aici beneficiați de unele dintre cele mai mici prețuri din țarã calitatea serviciilor oferite depãșește oferta multor pârtii autohtone. Pârtiile de schii ale orasului sunt: Pârtia Mãgherus și Pârtia Bradul.
Munții Cãlimani
Traseele turistice tradiționale sunt marcate cu semne albastre, galbene și roșii pe fundal alb, care pot fii în formã de punct, de cruce, triunghiulare sau în formã de linie. Cele în formã de linie sunt amplasate pe treseele de pe coama dealurilor sau a munților, cele în formã de cruce sunt amplasate acolo unde, pe un traseu se intersecteazã mai multe drumuri. Marcajele în formã de punct se amplaseazã pe trasee circulare, iar cele triunghiulare pe trasee care duc spre vârfuri. Din pãcate aceste semne și semnificații enumerate mai sus pe traseele din munții Cãlimani nu au fost respectate. Aceste semne turistice au fost finalizate în 1988 la o întrunire din Târgu Mureș, unde au fost prezeniți reprezentanții turismului din patru județe. La aceastã întrunire s-a hotãrât reparerea semnelor, dar și marcarea a noi trasee turistice. În 2004 toate traseele ce duc spre Munți Cãlimani au fost refacute de cãtre echipa Salvamont Toplița.
Legenda Topliţei
Povesteau bătrânii că, în vremuri îndepărtate, peste aceste meleaguri stăpânea o crăiasă. Era văduvă, fiindcă craiul îi murise într-un război purtat împotriva năvălitorilor veniţi dinspre miazănoapte şi pe care a reuşit să-i alunge. După război s-au instalat mulţi ani de pace şi de belşug pentru supuşii crăiesei. Dar într-un alt timp, năvălitorii, în frunte cu craiul lor Iezer s-au pornit din nou să cotropească pământul crăiesei. Aceasta a chemat la ea pe cei doi fii ai ei: Căliman şi Gurghiu şi le-a poruncit să plece deîndată la luptă, să-l alunge pe Iezer de pe moşie.Băieții au sărutat dreapta mamei lor, au încălecat pe cai şi au plecat la război, în fruntea oştirii.
Bătălia a durat multe zile şi săptămâni, în toiul ei mulţi oameni găsindu-şi moartea. A căzut chiar şi viteazul Căliman, fiul cel mare al crăiesei. Gurghiu l-a răzbunat pe fratele său, pornind în urmărirea lui Iezer şi omorându-l chiar în locul unde a fost răpus fratele său. S-a întors apoi victorios la curtea mamei sale şi în amintirea fratelui pierdut în luptă, a numit munţii cei mai înalţi de la hotarul împărăţiei, „Călimani”.
Oamenii au aflat că, în locul în care a fost răpus Iezer de Gurghiu a apărut, din pământ un izvor, din care s-a format un ochi de apă limpede şi rece ca gheaţa. Apele sale au început să curgă pe jgheabul muntelui la vale, răspândind în jur un miros urât. I-au zis ochiului de apă „Iezer”, iar pârâul cu apă rău mirositoare „Puturosu”.
Când Gurghiu i-a povestit mamei sale despre moartea lui Căliman, aceasta a plâns neîncetat, lacrimile ei prefăcându-se în izvoare cu apă caldă care nu îngheaţă niciodată. După o vreme, de durere şi de bătrâneţe, crăiasa cea bună s-a stins din viaţă. Fiul său, Gurghiu, a poruncit să fie îngropată pe cea mai înaltă culme din apropierea castelului; de atunci culmea se numeşte „Bătrâna”.
După ce şi-a jelit mama până a împlinit sorocul datinei, Gurghiu auzind că la curtea fostului său duşman, Iezer, trăia fiica acestuia, preafrumoasa Topliţa, a trecut munţii şi a cerut-o de soţie. Era chipeş prinţul, înalt şi curajos, aşa că fata s-a îndrăgostit de el, făcând o nuntă mare, cu alai de crai care a ţinut o săptămână. Gurghiu şi Topliţa au trăit ani mulţi şi fericiţi împreună, au avut copii, nepoţi şi strănepoţi, oameni harnici şi cu mare bunătate în suflet, cum au fost strămoşii lor, în amintirea cărora au numit munţii de la hotarele de miazăzi, Gurghiu, iar locul unde a fost pe vremuri castelul, i-au spus „Topliţa”.

Un final fericit
Deși multe concepții despre Toplița se bat cap în cap, și mulți istorici spun că acest minunat oraș a fost costruit ba de maghiari ba de români, noi tindem să credem că strămoșii noștrii, întemeietorii orașului au fost dacii și romanii, nu numai din cauza faptului că așa spun cele mai vechi atestări, ci din cauza că bunicii, străbunicii și multele generații din naintea noastră au spus asta și totul s-a transmis prin viu grai ci pentru că în urma cercetărilor pe care le-am făcut am noi ajuns la această concluzie.
Cu toate acestea, ori care ar fi fost întemeietorul orașului fie el maghiar fie român, noi trebuie să le mulțumim, deoarece fară efortul lor, orașul de azi, așa cum este el cu bune și rele, nu ar fi existat și poate nici noi.
Oricum, în aceste pagini am încercat să facem o schiță monografică a localității de la confluența văii Toplița cu Mureșul, ca o mărturisire că iubim orașul în care ne-am născut și am copilarit și în care vom reveni peste ani.


Bibliografie:

1. Rudolf Pufulete si Cornel M. Dumitrescu – ”Mic indreptar turistic.Toplita”, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987
2. Ilie Sandru – ”O stafie bantuie prin Ardeal”, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe,2005
3. Traian Dușa – ”Toplița Română. Vatră de istorie, Vatră de ortodoxie”, Editura Târgu-Mureș, 2006
4. Colectivul de profesori de la Şcoala Generală Sf. Ilie, Topliţa – „Monografia Topliţei”, Editura Nico, 2009
5. Pliant realizat sub egida Consiliului Local Topliţa, Fundaţiei Culturale „Miron Cristea” şi a Bibliotecii Municipale Topliţa, 2006











Coordonator: Prof. Coşarcă Cristina – Lenuţa
Realizatori: Buruş Maria Alexandra
Coja Ioana
Truţa Loredana – Elena